Responsabilitatea sociala a Companiei se bazeaza pe urmatoarele principii:
1. Respectarea legilor. Combaterea corupției și a mitei
-respectă legile, reglementările în vigoare și regulile din România și din alte țări în care desfășoară activități;
-nu permite oferirea de bani (mită), bacșișuri, împrumuturi, garanții financiare, cadouri, suportarea unor cheltuieli de călătorie, cazare, divertisment sau a altor foloase necuvenite indiferent de formă, funcționarilor publici, angajaților clienților sau furnizorilor noștri în vederea influențării neadecvate a oricărei acțiuni sau decizii în scopul promovării intereselor de afaceri ale SC PENTAROM SRL;
-nu permite angajaților săi să solicite sau să accepte foloase precum mita, bacșișuri, împrumuturi, garanții financiare, cadouri sau alte foloase necuvenite indiferent de formă, metodă sau scop;
-participă activ la combaterea corupției, fraudei și descurajează folosirea de mijloace necinstite sau ilegale pentru a obține avantaje în afaceri;
-efectuează raportări către instituțiile statului, conform legislației în vigoare, inclusiv cele prevăzute de legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism;
-nu instituie relații de afaceri cu agenți economici cu activitate în țări care susțin terorismul;
-angajații SC PENTAROM SRL vor evita toate situațiile în care pot apărea conflicte de interese. Angajații vor evita să aibă relații personale sau interese financiare în alte întreprinderi care desfășoară relații de afaceri cu SC PENTAROM SRL;
-interzice falsificarea de documente, inclusiv a celor elaborate de autorități privind activitatea sa;
2. Respectarea drepturilor omului și ale angajaților
-respectă Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU și cele 10 principii ale Pactului Global în domeniul drepturilor omului;
-nu aplică tratamente preferențiale sau discriminatorii angajaților privind angajarea, salarizarea sau distribuirea sarcinilor de lucru, în funcție de sex, rasă, religie, vârstă, handicap, orientare sexuală, naționalitate, opinii politice, origine socială sau etnică;
-respectă dreptul angajaților la asociere, de a fi reprezentanți prin sindicate sau în alte moduri;
-interzice munca ilegală sau forțată în cadrul unităților grupului, a furnizorilor sau a terților;
-asigură creșterea performanțelor personalului și implicarea acestuia în beneficiul organizației prin instruire, conștientizare și motivare;
-administratorii sau angajații SC PENTAROM SRL nu vor hărțui sau discrimina nici un coleg sau partener de afaceri, sub nici un motiv;
3. Respectarea drepturilor copiilor și tinerilor
-nu acceptă muncă prestată de copii în unitățile sale, la subcontractori sau furnizori;
-respectă legislația națională în domeniu și solicită acest lucru și de la subcontractorii și furnizorii săi;
-respectă Convenția cu privire la Drepturile Copilului (1989) a Organizației Națiunilor Unite în care se prevede că totdeauna prevalează interesul copilului, respectă dreptul copilului de a fi protejat de exploatarea economică și de a nu depune muncă grea care să îi afecteze educația, sănătatea psihică, mintală, spirituală, morală sau dezvoltarea socială;
-respectă Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr 138 din 1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă în care se stipulează că vârsta minimă este de 15 ani și respectă de asemenea Codul Muncii din România care prevede la art. 13 alin (3) că ̎ Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă ̎;
-respectă Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor;
-acceptă munca tinerilor cu evitarea locurilor de muncă grele, periculoase, a muncii de noapte și cu respectarea programului de lucru de maxim 6ore/zi, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea, siguranța și moralitatea tinerilor.
4. Protecția mediului, a sănătății și securității ocupaționale
-asigură protecția mediului înconjurător și prevenirea poluării, menținerea sănătății și securității personalului;
-este angajată în exploatarea eficientă a resurselor naturale, prin reducerea consumului de energie, de materii prime și găsirea de modalități de reducere, recuperare și reciclare a deșeurilor;
-utilizează tehnologii de fabricație care nu au impact asupra atmosferei, solului și apei;
-gestionează sănătatea și securitatea angajaților prin identificarea pericolelor și evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale la locurile de muncă, prin aplicarea de măsuri active de diminuare a riscurilor.
5. Protectia intereselor furnizorilor si clientilor:
-livrează produse și servicii sigure și de calitate;
-își consolidează relațiile cu clienții, furnizorii și comunitatea prin crearea de parteneriate reciproc avantajoase bazate pe încredere, onestitate, integritate și respect;
-aplică politici corecte de marketing;
-nu aplică acțiuni de discriminare în selecția furnizorilor;
-solicită furnizorilor respectarea cerințelor legale privind protecția mediului, sănătatea și securitatea în muncă, precum și respectarea drepturilor omului și salariaților;
-asigură comunicarea și rezolvarea onestă și promptă a problemelor apărute în relația cu clienții, furnizorii și comunitatea;
-asigură confidențialitatea informațiilor transferate de la clienți și furnizori în relațiile de afaceri (inclusiv clauzele contractuale, desenele și schițele, specificațiile tehnice, mostrele de referință și alte informații legate de demersul de dezvoltare a produselor, drepturile de proprietate intelectuală inclusiv drepturile brevetabile).

Fiecare angajat din cadrul organizației are dreptul, fără a se teme de repercursiuni din partea nimănui, să informeze Directorul General despre orice activitate infracțională sau care contravine principiilor noastre de activitate.
SC PENTAROM SRL încurajează partenerii de afaceri să adopte principiile prezentului cod.

Director General,
Gheorghe LAZĂR